PRESĂ

 
COMUNICAT DE PRESA - LANSARE MUZEU PIATRA CRAIULUI
Sâmbătă, 16 aprilie 2016, ora 10.30, la sediul Parcului National Piatra Craiului, din Zărnești, strada Topliței nr.150, a avut loc lansarea in cadru festiv a Centrului de Vizitare, un muzeu dedicat Pietrei Craiului, care sperăm că va deveni locul de întâlnire al tuturor celor care iubesc muntele și susțin activitatea parcului național. Alături de toți cei care au contribuit la realizarea proiectului au fost prezenți și reprezentanți ai cluburilor si ONG-urilor, autorități, presă dar și membrii marcanți ai comunității locale, deoarece ne dorim ca spațiile Centrului de Vizitare să susțină cât mai multe activități și evenimente dedicate conservării valorilor naturale și culturale din zonă, devenind un important obiectiv turistic și de conștientizare publică. Inaugurarea a avut loc în prezența Ministrului Mediului, d-na Cristiana Pașca Palmer și a mai multor personalități din domeniul protecției mediului și conservării naturii. Centrul de Vizitare a fost finalizat în cadrul proiectului: „Conservarea biodiversităţii Parcului Naţional Piatra Craiului prin conştientizare, informare, vizitare si monitorizare”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial de Mediu, Axa prioritară 4 – Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii, domeniul major de intervenţie – Dezvoltarea infrastructurii şi a planurilor de management pentru protejarea biodiversităţii şi Reţelei Natura 2000. Valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) a fost de 6.092.884 lei. Centrul de vizitare al Parcului Național Piatra Craiului este un punct de interes și un mijloc de conștientizare publică. De realizarea lui vor beneficia direct cei 40000 de cetateni din localităţile din jurul Parcului, cei 110 000 de vizitatori anuali, micii intreprinzători locali, cei 5000 de copii de la şcolile şi grădiniţele din jurul Parcului, ONG -urile care activează în zona parcului. Pe de altă parte activitatea centrului va atrage colaborări și parteneri atât din România cât și din alte țări, contribuind la promovarea și implementarea proiectelor de conservare din Carpați. Parcurile naționale și naturale ale României protejează cele mai valoroase ecosisteme naturale ale Europei, având o deosebită importanță la nivel planetar. În momentul de față țara noastră are 30 de parcuri, 13 naționale, 16 naturale și Rezervația Biosferei Delta Dunării Rețeaua de parcuri din Carpați reprezintă un ultim refugiu pentru majoritatea speciilor aflate pe cale de dispariție la nivel european și pentru ultimele păduri virgine de pe continent. De aceea, responsabilitatea asumată de administrațiile parcurilor este una extrem de mare, cu atât mai mult cu cât situația finanțării acestora reprezintă o problemă la nivel național, activitățile fiind subfinanțate cu peste 50% din bugetul necesar unei administrări optime. Administrațiile parcurilor au atras fonduri în valoare de circa 20 000 000 de euro prin Programul Operațional Sectorial de Mediu, construind 8 centre de vizitare pentru parcurile Călimani, Balta Mică a Brăilei, Comana, Bucegi, Piatra Craiului, Cozia, Defileul Jiului, Domogled, Ceahlău si Delta Dunării. Aceste centre de vizitare vor deveni atât importante obiective turistice, cât și instrumente de promovare a valorilor naturale și culturale ale României.