CARPAȚII – PLĂMÂNUL EUROPEI

 

Ariile Naturale Protejate respiră între viață și moarte!


Cele 30 de parcuri naționale și naturale ale României sunt subfinantate cu peste 50 % din nevoile lor. Multe dintre sit-urile Natura 2000 nu au administrator și nici finanțare. Proprietarii terenurilor și pădurilor din ariile naturale protejate nu primesc compensații conform legii, cu toate că nu își pot exploata proprietățile. Conflictul dintre dezvoltarea economică și conservarea naturii este din ce în ce mai acut. Suntem în pragul unui dezastru!
Trebuie să schimbăm situația, să luăm măsuri concrete, noi ca țară, noi oamenii, beneficiarii serviciilor pe care natura ni le pune darnică la dispoziție. Apa, aerul, lemnul, fertilitatea pământului, diversitatea biologică sunt elemente indispensabile vieții noastre. Dacă nu acționăm acum, se vor termina, le vom pierde. Deja trăim pe datorie! Concret, dorim creșterea graduală a procentului de ecosisteme naturale din parcurile naționale la 75% (conform recomandărilor IUCN- Uniunea Internațională pentru conservarea naturii) și obținerea unui capitol bugetar în cadrul bugetului de stat destinat ariilor natural protejate.


Despre campanie



Bugetul României nu prevede nici un leu pentru ariile naturale protejate.
Avem 30 de parcuri naturale și naționale care adăpostesc cele mai valoroase ecosisteme din Europa, dar nu gasim soluții durabile de finanțare pentru ele.
Ultimele păduri virgine ale Europei și rezerva sa de semințe sunt in pericol!
Masivele tăieri ilegale de pădure riscă să genereze o criză ecologică cu consecințe extrem de grave la nivelul întregului continent. Numeroasele reacții din media româneasca din ultimii ani, chiar dacă au adus o ameliorare a situației, nu au reușit să rezolve această problemă.
De aceea, inițiem o puternică campanie în sprijinul parcurilor naționale si naturale din România și ii rugăm pe toți cei care iși doresc o schimbare, să se implice! Campania urmează să se deruleze în perioada august 2016 – martie 2017 și este realizată în coproducție cu Televiziunea Română, cu sprijinul WWF – România, susținută de Coaliția 2000 și patronată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Obiectivul general al campaniei este îmbunatățirea legislatiei și finanțarea parcurilor naționale și naturale, dar și sensibilizarea opiniei publice referitor la protecția pădurilor, a ariilor natural protejate, a speciilor aflate în pericol. Concret, se urmărește creșterea graduală a procentului de ecosisteme naturale din parcurile naționale la 75% (conform recomandărilor IUCN- Uniunea Internațională pentru conservarea naturii) și obținerea unui capitol bugetar în cadrul bugetului de stat destinat ariilor protejate, pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor din planurile de management.
Campania se va desfășura simultan pe mai multe canale media: Televiziunea Română și Radio Romania Actualități, grupul de presă RINGIER precum și on-line pe cele 140 de site-uri ale ONG-urilor care susțin campania.
Vom difuza zilnic spoturi audio și video despre problemele cu care se confruntă ariile naturale protejate și pădurile României, oferind informațiile necesare pentru ca toată lumea să înțeleagă necesitatea inființării unui capitol bugetar pentru finanțarea acestora.
O dată pe lună – pe toată durata campaniei – TVR2 va găzdui o dezbatere publică în direct, cu public de specialitate, în care vor fi abordate teme legate de: conservarea pădurilor și a ecosistemelor vs. dezvoltarea economică a localităților montane; conservarea îndeletnicirilor și a arhitecturii tradiționale ca sursă importantă de dezvoltare economică și promovare; impactul microhidrocentralelor și eolienelor asupra ecosistemelor; păduri particulare vs. păduri de stat – nebunia retrocedărilor și mafia defrișărilor; problematica câinilor de stână și impactul lor asupra faunei; subfinanțarea parcurilor naționale si naturale sustinută de neclaritățile legislative; dosarele nerezolvate in justiție legate de marile încălcari ale Codului silvic; urmările dezastruase ale defrișărilor etc.
De asemenea, în parcurile naționale și naturale, dar si in București, vor fi organizate evenimente, expoziții și întâlniri.
Fiecare persoană se poate implica. Vom iniția o petiție pe care o veți putea semna și veți putea participa ca voluntari la diferitele activ